Excursia noastra incepe duminica dimineata. Dupa o scurta oprire pentru masa de pranz la Brasov si o plimbare prin centru, ne continuam drumul pe soseaua Brasov-Tg. Mures. Drumul este foarte bun, fiind si o ruta preferata de motociclisti. Ajungem la Rupea. In departare se zareste o cetate de existenta careia n-aveam habar. Curiozitatea nu ne da pace si urcam dealul pana la ea. In jur, pustiu. Nici un vizitator, nici o intrare. Hmm, ne-am luat teapa cu scurtatura asta! Nu ne ramane decat sa ne taram pe burta printr-una din ferestrele cetatii. Zis si facut. Dupa o mica doza de adrenalina “sar,nu sar”, “prinde-ma..nu,stai ca pot singura” sau ”pune piciorul acolo” reusim s-o invadam. Ruine, un foisor cu o fantana, o poarta ferecata cu lacat, o priveliste deschisa asupra orasului si o pancarta cu istoria cetatii (..construita si extinsa in secolele al XIV-lea–al XVII-lea, loc de refugiu pentru satele din împrejurimiri in timpul atacurilor otomane..). Dupa sedinta fotografica de rigoare, demaram fara oprire pana la Sighisoara.
Nu mai fusesem de foarte multi ani acolo si uitasem cat de frumos se vede orasul vechi, dupa ce treci de cartierele comuniste. Ne cazam la pensiunea Ana-Cristina, unde am gasit o camera dubla foarte draguta la 40 Ron/persoana. Pensiunea nu este localizata central, ci pe un deal la marginea padurii. Cu o curte frumoasa, foisor cu mese, bucatarie complet utilata, gratar si imprejurimi relaxante. Seara am iesit la o plimbare prin cetate. Era ora 10 si aproape pustiu. Debusolati un pic de peisajul intunecat, n-am putut rezista in fata unei inghetata delicioase, platita insa cu “varf si-ndesat” (8 Ron/cupa). Aveau atatea arome tentante ca nici nu stiam ce s-aleg (nuga, castane, biscuite, scortisoara, menta etc..) Ne pierdem apoi pe strazile din centru. In departare un laser lumina imprejurimile. Ce-o fi pe-acolo? Pare agitatie, se-aude muzica, yeeah, hai sa mergem! Vila Franca. O casa din varful unui deal, cu terasa, restaurant, discoteca si belvedere. Frumos loc. Cica acolo se-aduna tinerimea sighisoreana. I-am crezut pe cuvant si ne-am dus cu masina intr-acolo prin niste hartoape greu de digerat. Nu zic, s-or distra si oamenii astia in felul lor, dar duminica la ora 11: “Ne pare rau. S-a inchis.”
Luni dimineata plecam de la pensiune hotarati sa dam o raita prin muzeele orasului si prin turn. Cand colo, surpriza! Parca nimerisem in alta parte fata de ziua precedenta. Centrul forfota de localnici, turisti si masini. Ne ducem din nou in cetate unde vizitam muzeul de istorie care include si o colectie interesanta de ustensile medicinale si obiecte farmaceutice, camera de tortura, turnul cu ceas, sala de arme, Biserica din Deal si Scara Acoperita. La pranz am luat masa tot in cetate, la Pizzeria San Gennaro, cel mai rezonabil ca pret fata de alte restaurante din zona si cu mancare buna.
Plecam din Sighisoara luni dupa-amiaza nerabdatori fiind sa ne pierdem in munti. Medias, Blaj, Alba-Iulia, Albac..Incepem sa intrebam localnicii unde ne-ar recomanda sa ne cazam pentru a avea acces mai usor la cat mai multe trasee. Bineinteles ca fiecare ne indemna spre propriul sat, dar dupa cateva intrebari “la obiect” gasim solutia optima: Garda. Acolo vom sta pentru urmatoarele patru nopti. Dam o tura prin comuna sa ne alegem cateva pensiuni pe care le vom testa. Dupa ce-am vizionat vreo 3 (una cu camera friguroasa si intunecoasa, alta foarte draguta, dar cu proprietari dubiosi si Mama Uta, eram deja obositi..ce-alegem? Hmm..parca nici una nu ne-ncanta simturile. Hai inca una si gata! Asa ajungem la Dig’s. Dragoste la prima vedere si iata ca agroturismul din vis se desfasura inaintea ochilor mei. Locul foarte primitor, cu un living imens la intrare cu mai multe mese, canapele, TV, camera amenajata in stil montan, cu baie curata, calorifer electric si o priveliste incantatoare spre curtea si dealurile din spatele pensiunii. Am platit 65 Ron/camera/noapte + mic dejun 10Ron/persoana. Proprietarul este un om foarte de treaba, ne-a dat sfaturi si pliante despre traseele din zona si-n fiecare dimineata ne pregatea o masa regeasca cu sunca, muschi, ceapa, castraveti, rosii, dulceata de afine sau capsuni, lapte cald, ceai, omleta, cremvusti, oua fierte, unt, branza, cascaval..:) Deja mi se face dor. Ne mai puteam dori altceva? Da, vreme buna! Si cu exceptia ultimei zile cand ne-a plouat putin, in rest am avut-o din plin.
A doua zi am pornit din Garda catre pestera Scarisoara. Cam 8 km cu masina, iar restul de 10 trebuia sa-i facem pe jos. O luam la pas pe dealuri si poteci, Apusenii se zareau spectaculos in departare, vacute si miei pasteau iarba proaspata si ingrijita, iar soarele ardea destul de tare pentr-o zi de mai. Pe la jumatatea drumului am facut un popas pe o pajiste. Un camion trecea pe langa noi si l-am oprit. “Mergeti la Scarisoara?”…”Nu,nu sau..hai fie, urcati!”. Hiuu ce bine, plus ca e fun!
O vizita in pestera costa 7 Ron. Trecem de poarta si ajungem la scarile metalice, cand colo, supriza. Dintr-odata era iarna. Zapada peste tot pana la intrarea in pestera, iar bara de sustinere era rece ca gheata. Ne imbracasem bine, dar nu ne-am gandit ca va fi nevoie si de manusi. Desi mai fusesem aici in copilarie, nu-mi aduceam aminte atatea detalii. Parca ma aflam intr-un palat de clestar dintr-un film fantastic. Pestera are 105 metri adancime si 720 metri lungime, cu o intrare de 50 metri diametru si 48 metri adâncime. Volumul de gheata este de 75.000 m³ si are 26 metri inaltime. Temperatura medie atinge +1°C vara si coboara pana la -7°C iarna. In zona permisa turistilor temperatura medie este de 0°C.
Seara am luat cina la Mama Uta, care face legea in Garda. Cine este dumneaei? O tanti in varsta, de treaba, dar cam ciudata, ce mi-aducea aminte de vrajitoarea din Hansel si Gretel. Toata lumea din imprejurimi o cunoaste. Are o pensiune, un restaurant, casute de camping si inchiriaza ATV-uri. Ne-a facut si o oferta de cazare de 60 Ron/camera/noapte, dar camerele nu ne-au placut. Semanau mai mult cu-n motel de-autostrada. In culori kitchoase roz, vernil, portocaliu si cu asternuturi ce imitau pielea de leopard. Ne-a fost cam greu s-o refuzam, pentru ca era foarte insistenta cu intrebari de genul: “Dar de ce nu va place la mine?Dar unde v-ati gasit cazare?” Am mai potolit-o putin promitandu-i ca vom manca la dumneai in acele zile, ceea ce am si facut de-altfel, cu exceptia ultimei seri cand ne-a gatit domnul Dig la pensiune (cina la Dig’s costa 15 Ron/persoana). Bucatele mamei Uta erau tare gustoase, dar relativ scumpe pentru zona respectiva.
Ziua urmatoare am fost la Pestera Ursilor. Aveam in jur de 68 de km de mers cu masina. Drumul pana acolo este plin de gropi, peisajul insa este extraordinar. Am incercat si o scurtatura, dar ne-am impotmolit la un moment dat si a trebuit sa ne intoarcem. Chiar si-asa a meritat, pentru ca am intrat prin cateva sate foarte interesante care aveau case cu pereti din mozaic cu tot felul de modele viu colorate. In aceeasi zona am observat ca o multime de banderole negre atarnate pe stalpii din fata caselor. Am crezut ca murise cineva important. Intreband o localnica, ne-a spus ca asa se obisnuieste pe-acolo, cand moare un om, familia tine banderola atarnata un an intreg, nu 40 de zile, cum stiam eu ca se obisnuiste prin sudul tarii. Traditii si traditii..dar de ce noi romanii sunt un popor asa de trist? Sa nu ma luati cu balada Miorita 
In fine.. Traseul normal (daca n-aveti jeep sau tractor) cu masina pana la pestera este Garda-Arieseni-Stei-Sudrigiu-Chiscau.
Despre Pestera Ursilor n-are haz sa povestesc prea mult. Mergeti, priviti si fiti creativi. Daca nu v-ati simtit niciodata ca-ntr-o poveste, acolo sigur va veti simti.
La iesirea din pestera o multime de vanzatori ambulanti incercau sa ne imbie cu tot felul de suveniruri, branzeturi, kitchosenii. Pana la urma mi-am luat totusi doua sticle de sirop natural, unul de brad si altul de coacaze. Primul se stie ca-i foarte bun pentru caile respiratorii si gat, iar al doilea contra anemiei.
Pentru pofticiosi, sa stiti ca in Apuseni se fac langosi foarte bune! Asta mi-aduc aminte de cand eram copil si vad ca oamenii si-au pastrat reteta. Pe langa pestera sunt vreo doua rulote unde au si cu branza si cu dulceata.
Pe drumul de-ntoarcere, prin Chiscau am dat peste un Muzeu de Etnografie particular, intemeiat de Aurel Flutur. Proprietarul a inceput sa stranga obiecte vechi de peste 30 de ani, reusind sa salveze de la disparitie o serie de obiecte de arta populara, vestigii istorice si etnografice. De exemplu prin 1980, pe cand era taximetrist in orasul Stei, el a salvat un raboj agricol de la 1860, unic in Europa. Printre cele peste 2000 de exponate se afla si o locomobila fabricata in Ungaria care dateaza din 1910. Utilajul secular este o masina de forta, deplasabila, pe roti, functionabila inca. Acesta este una dintre cele mai valoroase piese din colectie. Intrarea in muzeu este libera,iar in caz ca ajungeti la fata locului nu ezitati sa-i puneti intrebari colectionarului pentru ca fiecare exponata are povestea ei.
Veni si ziua 3. Vremea ne-a fost mai putin favorabila si n-am mai putut pleca la Padis, asa ca am facut traseul de 45 de min pana la Groapa Ruginoasa. Drumul nu este deloc greu de parcurs l-as asemana putin cu cel catre Cascada Urlatoarea. Peisajul de la destinatie insa, nu este deloc unul comun. Groapa Ruginoasa este o imensa ravinare sapata pana in creasta culmii care inchide spre sud Valea Seaca, cu o adancime de peste 100m si un diametru de peste 600m. Pe toata suprafata ei, un proces de eroziune foarte activ a scos la suprafata straturile de cuartite de culoare rosie violacee. Vazuta de la departare, pare o rana deschisa in trupul muntelui, venind insa din directia traseului parcurs de noi…surpriza, nu va mai spun
Ziua de vineri urma sa fie foarte aglomerata. Cele patru zile de relash luasera sfarsit si inca mai erau destule de vizitat in zona. Am plecat dis-de-dimineata de la pensiune, luandu-ne, cu parere de rau, la revedere de la Domnul Dig. Deja duc dorul micului dejun de-acolo si felului in care numai ardelenii stiu sa te imbie: ”Dar poftiti, serviti.Va rog..” Prima oprire pe drum a fost in Rosia Montana unde am vazut doua din multimea de lacuri existenta in zona. Initial ne doream sa intram si la Minele Romane, dar vizita dureaza destul de mult, plus ca, daca nu esti cu grup mai mare intrarea costa 20Ron/ persoana. Ne-am propus sa revenim, mai ales ca am aflat de la localnici ca mai sunt o multime de obiective interesante, asa ca mai bine planificam o alta excursie de trei zile numai in Rosia.
Lasand muntii in spate ne indreptam spre Alba-Iulia. Oras de care ma leaga emotii si amintiri din copilarie. Am intrat in Catedrala Arhiepiscopala, iar apoi ne-am dus in cetate, unde pe ici se mai zarea cate-un corp de garda imbracat in costum militar habsburgic. Sunt foarte haiosi, dar din pacate nu si prietenosi. Se uitau cam urat daca vroiai sa le faci o poza. Ar trebui sa mai ia si ei lectii de la “soldatii” romani de la Colosseum. N-oi fi eu vreo experta in marketing, dar pana la urma si asta e o forma de a atrage mai multi turisti. In cetate am vizitat Muzeul de Istorie care are multe exponate interesante cu referire la perioada dacica si dominatia romana, rascoala lui Horea, Closca si Crisan, Avram Iancu si Adunarea de la Blaj. Am continuat cu Sala Unirii care are si o parte destinata muzeului de Etnografie, indreptandu-ne apoi spre frumoasa Poarta a III-a dincolo de care se afla si Celula lui Horea.
Si uite-asa lasam in urma o tara a Motilor in care am gasit de toate: oameni primitori, locuri frumoase, drumuri proaste, soferi periculosi, mancare buna, bomboane vrac cu jeleu, o Mama Uta, suveniruri cu cristale si ursuleti de la Pestera Ursilor, un camionagiu ce visa la o friptura zdravana si un pahar(el) de afinata, iarna si alte lucrusoare de-astea ce par a fi “peisaje boeme” pentru un bucurestean sticlos, dar pentru un satean de la munte sunt ”doar” viata de zi cu zi.
Incheiem vacanta cu un weekend la Sibiu. Anul acesta Noaptea Alba a fost mai mult de zi, pentru ca Muzeul Brukenthal era inchis, la cel de Istorie s-a dat stingerea la 22.30 si mai ramaneau doua..Muzeul Farmaciei sau cel al Satului din Dumbrava. Am ales Dumbrava, mai mult pentru ca ne intalnisem cu mai multi prieteni si aveam chef de hoinareala, pentru ca altfel, nu prea ai ce sa vezi acolo noaptea. Puhoi de lume, bezna, cativa actori de la teatrul Radu Stanca care nu ne-au trezit interesul si muzica populara la boxe. Si totusi Sibiul ramane locul unde-mi place sa savurez o inghetata asortata de la dozator, sa ma plimb “pe centru”, sa-mi cumpar ciorapi de la Mondex si carti de la Humanitas sau de la Libraria Schiller si sa iau pranzul la Masa Romanilor. Viata de noapte pe-acolo e mai potolita, dar in timpul zilei, orasul si imprejurimile va ofera o multime de posibilitati.
